Adevărul e că mă satur să tot cer voie!

Am văzut în articolul precedent cum uneori, după grădiniţă sau şcoală copilul nostru e nervos, iritat, plângăcios sau mofturos şi pare că nimic nu-i e pe plac şi nimeni nu-i poate intra în voie. Am văzut atunci o parte din potenţialele raţiuni: oboseala acumulată în timpul activităţilor, confortul psihologic de a fi în familie, alături de cei care îl înţeleg şi iubesc necondiţionat, alături de cei cu care se simte în siguranţă şi în prezenţa cărora poate să “verse” o parte din emoţiile negative acumulate în timpul zilei. Dar haideţi să mergem un pic mai departe şi să privim o zi la grădiniţă sau şcoală prin ochii copilului nostru.

“Uneori, mă trezesc înainte să-mi împlinesc somnul. Se mai întâmplă să adorm mai târziu, să mă uit la televizor sau să mai stau pe lângă mami şi tati, care mai au lucruri de făcut. Nu am tot timpul un program fix de somn.

Ajung la grădiniţă / şcoală şi de dimineaţa până seara fac ce vor adulţii. Vreau să alerg, dar nu avem voie. Nu avem loc de joacă, aveam unul la grădiniţa trecută dar nu mergeam afară foarte des, aşa că de multe ori am multă energie pe care nu pot să o consum. În clasă nu avem voie să alergăm. Şi oricum, nici nu prea e loc.

Apoi avem lecţii. Doamna ne cheama dintr-o mică pauză în care eu încep o joacă cu alţi colegi şi apoi trebuie să las totul să stau pe scăunel. În timpul lecţiei ştiu multe răspunsuri dar nu am voie să le spun, pentru că nu putem vorbi toţi în acelaşi timp. Aştept să-mi vină rândul dar Doamna pare că nu mă vede. Adrian începe să mă tragă de şireturi şi încep şi eu să fac la fel. Doamna ne face observaţii..Oricum, eu despre lecţia asta ştiam şi tare m-aş fi bucurat să pot face altceva, dar nu avem voie să facem altceva în timpul lecţiei. De multe ori mă plictisesc şi mi-e tare greu să stau nemişcat şi să fiu atent. Mie îmi place să fac lucruri mai mult decât să tot vorbesc despre ele, sau să mă duc să văd lucruri adevărate, nu din cărţi.

Totuşi, în pauze pot să-mi continui joaca. Fratele meu care merge la şcoală nu se mai joacă deloc. Cică la şcoală trebuie să înveţi, iar prin joacă nu se învaţă mai nimic! Tot în pauze mă joc cu colegii mei aşa cum vreau eu, iar asta mă face tare fericit. Îmi plac colegii mei, cu unii sunt chiar bun prieten!

În clasă avem multe jocuri şi jucării dar noi nu putem ajunge la toate. Uneori le cerem Doamnei, dar nu ni le dă tot timpul, unele fac multă dezordine. Adevărul e că mă satur să tot cer voie. Cer voie pentru orice: să vorbesc, să merg la baie, să iau o jucărie, să iau o gustărică (oricum, numai la prânz avem voie să mâncăm, dar eu tot întreb!). Acasă lucurile stau altfel. Uneori, aş vrea să rămân acasă, dar mami şi tati au servicii şi nu se poate..Mai găsesc odată la ceva timp soluţii, mai ales când mi-e dor de ei sau am nevoie ca cineva să se ocupe doar de mine..”

Ştim că perspectiva de sus este doar un scenariu. E clar că grădiniţa şi şcoala au rostul lor, ajutând copilul să se dezvolte şi să se pregătească pentru viaţa de adult. De multe ori însă perspectiva de mai sus corespunde cu bucăţi din realitatea copiilor noştri. Şi atunci apare întrebarea firească:

Ce putem face noi ca adulţi pentru a sprijini copiii şi a-i ajuta să depăşească aceste piedici? Ce rol au pedagogii? Ce rol au managerii de şcoli şi grădiniţe? Ce putem face noi ca părinţi? Ne vom întâlni cu aceste întrebări, dar şi cu soluţii în cadrul articolului următor. Ele vor fi abordate şi la ȘEZĂTOAREA PĂRINȚILOR pe tema: Dragă mamă/tată, azi NU vreau la școală! Până atunci vă dorim timp frumos cu copiii şi resurse infinite în rezervorul cu dragoste!

 

Articol de: Alexandra Asofie

Surse imagini:

  1. http://www.topsecretwriters.com/wp-content/uploads/2012/12/Boy-with-binoculars.png
  2. http://www.iamsignificant.ca/wp-content/uploads/2011/01/Fotolia_5060222_XS.jpg

 

Leave a Comment


NOTE - You can use these HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>