Dragă mamă/tată, azi nu vreau să merg la școală!

”Azi am teză la română… Ce bine ar fi să fac un pic de febră ca să nu mai fie nevoie să mă duc la școală… Nu m-am pregătit prea bine pentru teza asta. Ar trebui să am un imens noroc să pic pe subiect. Am învățat ca lumea doar despre ”Patul lui Procust”; adevărul e că mi-a plăcut cartea asta… Mama va fi așa de dezamăgită… Am incercat să învăț. Dar mi-e așa de greu să țin minte pe de rost toate comentariile alea dictate de profă. E așa de plictisitor… Și, oricum, cu multe din lucrurile pe care trebuie să le învăț nu sunt de acord. Dar cine să îmi ceară mie părerea? Profa mea de română habar nu are că îmi place să citesc. Nu o interesează asta. La ora ei sunt invizibilă. Și totuși… lumea îmi zice că am o capacitate de analiză deosebită. Poate nu o fi așa, de vreme ce profa nu mă scoate din nota 8. Probabil sunt mediocră…

Urăsc să fiu mediocră. Așa că nu mai am nici un chef să învăț.

Cînd mă gîndesc că urmează iar șase ore de plictiseală…

Trebuie să mă asculte și la matematică azi. Dar nu-mi fac probleme acolo. La cîte ore de sport, muzică și desen am lipsit ca să fac pregătire la matematică pentru olimpiadă, am asigurat un 10.

După aia vine istoria. Nu pricep de ce trebuie să învăț atîtea date… Mi-aduc aminte de un prof de istorie care, la ora despre Renaștere, ne-a adus albume de artă. A chicotit cu noi odată, cînd am dat peste statuile nud. Dar am înțeles atunci ce însemna spiritul Renașterii, admirația pentru OM. Mi-a plăcut de el. Nu am mai învățat de atunci istorie cu adevărat. Pentru că nu îmi place să memorez liste de numere și nume. Nu au nici o semnificație pentru mine. Dacă numărul nu are o poveste, e doar un număr…

Ah… și mai avem și Biologie. Iar va urla proful la noi. Sper să nu mă scoată la tablă. Urăsc cînd mă scoate în fața clasei și mă ironizează… Mă face să mă simt umilită. Și revoltată.

Oare de ce o fi trebuind să merg la școală? Oare de ce nu pot să stau acasă și să citesc? Oare e ceva în neregulă cu mine?

Nu pare să îmi placă nici un obiect… Mama zice că trebuie să îmi placă ceva. Dar mie nu îmi place nimic din ce fac la școală. Mie îmi place să citesc. Și să vorbesc despre ce citesc. Ce poți face cu asta în viață… Mai bine dau la Facultatea de Economie. E o instituție onorabilă. Nu e prea greu. Și cică sunt bănoase meseriile astea.

Ce să fac? Trebuie să fac ceva… Așa zic ai mei. O să văd eu. Mai am timp.

Of… M-am săturat să fiu ”un copil bun”. Uneori mă văd cu ochii cu care mă văd profii mei: blondă, cu figura deschisă, zîmbitoare, aparent interesată, plină de răspunsuri conforme… În timp ce ridic mîna ca să înșfac nota de 10 pe care o așteaptă toți de la mine, strig pe dinăuntru: ”E o păcăleală! Sunt falsă! Habar nu am despre ce vorbesc! Am citit în pauză lecția pentru că știam că azi mă asculți! Am ridicat mîna pentru că știu că vei fi încîntat să vezi așa zisa inițiativă! Hai, te provoc! Întreabă-mă ceva mai profund! Testează ce am înțeles! Treci dincolo de superficial! Ai să găsești… NIMIC!” Și chicotesc ironic în sinea mea.

Trebuie să plec… Oi împușca eu un 8 la română. Mă descurc eu cumva. În fond, cam de atîta știu. Doar că… mi-e frică de privirea mamei cînd o să îi spun. Mi-e frică de cuvintele acelea… ”oare dacă munceai mai mult nu ai fi reușit să iei o notă mai mare?” Sigur că aș fi reușit… Dar nu mi-a plăcut să învăț de data asta… Oare de ce nu e niciodată suficientă decît nota 10?

Uneori… îmi vine… să urlu…”

Ești aici? Și dacă da… copilul tău nu e tot pe aici? Și dacă da…

Am învățat că școala e un loc neplăcut unde ai mult de muncit (și munca e grea și urîtă!) și unde, de principiu, parcursul îți e definit de cuvîntul CHIN. Așa am crescut noi. Acum, ne uităm cu nedumerire la copiii noștri cărora se pare că NU le place la școală. Uităm ce am simțit noi, la rîndul nostru. Și ne ascundem, ușor ipocrit, sub gărdulețul comod al lui: ”Pe vremea mea era altfel!”.

Haideți să recapitulăm care sunt, de fapt, motivele pentru care nouă nu ne-a plăcut școala și pentru care copiilor noștri nu le place școala:

1. Sistemul:

Vorbim, pe de o parte, de reguli noi, de limite și constrîngeri; e firesc să răspundem cu rezistență la limite și constrîngeri. E în firea omului. Din acest punct de vedere, școala presupune un efort de adaptare inevitabil; acest proces de adaptare noi, părinții îl putem ușura în primul rînd prin ÎNȚELEGERE și empatie față de sentimentele copilului. Nu poți să nu îl mai trimiți la școală, dar poți să fii înțelegător față de supărarea lui.

Pe de altă parte, sistemul de învățămînt (acesta al nostru, devenit tradițional, din păcate), suferă de o grămadă de păcate și este sau poate fi o constantă sursă de etichetare, scădere a stimei de sine, confuzie și frustrare pentru copiii noștri. Abstractizarea și teoretizarea extreme ale oricăror discipline și subiecte abordate, motivațiile aproape exclusiv extrinseci ale învățării (învăț ca să iau notă bună!), interdicțiile absurde (nu pot părăsi clasa ca să merg la toaletă fără să cer voie), centrarea pe procese de memorare și redare, învățarea aproape exclusiv individuală, nu în echipă, competiția rigidă, activitățile aproape exclusiv statice sunt doar primele poziții de pe o listă foarte, foarte lungă și grea de defecte ale sistemului tradițional de învățămînt. Peste toate acestea se adaugă mediul clasei, materialele, lipsa de activități în aer liber, sau legătura cu societatea, mediul real în care va fi aruncat viitorul adult responsabil.  Dacă mai adăugăm la asta cadre didactice demotivate, blazate sau pur și simplu necorespunzător pregătite, rezultatul arată dezastruos. E de mirare că nu îi place copilului tău la școală?

”Bine și cum pot eu schimba sistemul?” te întrebi acum.

Nu e ușor, dar nici imposibil.

E nevoie să te informezi. Ştii care sunt cele mai performante sisteme educaţionale din lume? Ştii de ce funcționează ele atât de bine? Ştii care dintre acele metode ar merge şi în clasa copilului tău? Înțelegi clar ce ar avea de câştigat: copiii, învățătorul, întreaga şcoală dacă ar fi puse în aplicare ideile pe care vrei să le propui?

Al doilea pas este să inițiezi o reală conexiune cu învățătorul copilului tău. De multe ori, ne resemnăm cu gîndul că oricum nu putem schimba nimic şi renunţăm la comunicare. Poate că există profesori inchistaţi, dar cu siguranţă există mulţi oameni în sistem, de partea cealaltă, care au resurse de entuziasm şi pasiune pentru actul didactic. Poate că acei oameni sunt la fel de resemnaţi ca şi părinţii. Poate aşteaptă doar o iniţiere a comunicării pentru a începe să construiască o relaţie sănătoasă profesor-părinte.

Să faci o sugestie amiabilă profesorului sau managerului şcolii nu costă nimic. Cu calm, răbdare, argumente şi persuasiune, multe lucruri se pot schimba.

Un al treilea pas ar fi să găseşti aliați în alţi părinți care gândesc la fel. Mai multe minți luminate pot găsi împreună tot felul de soluții!

2. Părinţii

Da, din păcate, de multe ori, noi suntem principalul motiv pentru care copiilor noştri nu le place la şcoală. Ni se întîmplă să proiectăm asupra copiilor noştri aşteptările noastre. Să îi împovărăm cu etichete sau exigenţe. Ar trebui să ne întrebăm de unde provine frica de nota mică?

Ce semnificaţie are pentru copilul nostru o notă mică?

Oare nu cumva nota mică e un semnal că părintele se va supăra, va fi dezamăgit? Cu alte cuvinte, în loc să reprezinte o măsură a succesului copilului în achiziţionarea unor cunoştinţe pe un drum pe care el îşi manifestă curiozitatea naturală şi dorinţa de a descoperi, notele semnifică măsura supărăriii părinteşti sau scala eternului eşec al copilului nostru de a ne mulţumi.

Un “Suficient” la scriere ar trebui să ne spună: copilul meu are nevoie de ajutor. Ar trebui să semnifice pentru copil: încă nu reuşesc să scriu corect litera asta, dar voi mai exersa şi voi reuşi. În loc de asta, calificativul acesta trezeşte de multe ori altfel de comportamente şi atitudini: supărare pe copil, pentru că nu e destul de muncitor, acuze la adresa copilului, pedepse de tot felul. Cu alte cuvinte, nu mă aşez lîngă el să îl ajut şi încurajez, ci mă aşez ÎN FAŢA lui, ca să-l acuz. Sunt numeroase cercetări (Prindle & Resinski, 1989; Lamborn, Mounts, Steinberg & Dornbusch, 1991; Van Meter, 1994; Kordi & Baharudin, 2010) care relevă relaţia dintre stilul parental (vezi Diana Baumrid) şi performanţa şcolară. O concluzie comună este faptul că stilul democratic, ce încurajează în paralel disciplina şi stabilirea limitelor cu susţinerea emoţională şi dragostea necondiţionată ajută copilul să facă faţă cu succes cerinţelor academice.

Îmi imaginez copilul acesta mergînd zi de zi la şcoală, cărînd în spate atîtea aşteptări, atîta teamă de eşec, atîtea provocări la care trebuie să facă faţă singur. SINGUR. O fi plăcut pentru el? Haideţi să ne oprim un pic, să ne confruntăm cu propriile noastre temeri şi să încercăm să nu le mai proiectăm asupra copilului nostru. Şcoala ar trebui să fie spaţiul în care copilul nostru să exploreze liber şi cu plăcere, nu locul în care el trebuie să muncească pentru a ne îndeplini aşteptările.

Comunicarea cu şcoala şi reevaluarea atitudinii parentale sunt doar două direcţii pe care putem merge pentru a transforma şcoala tradiţională într-un loc plăcut pentru copiii noştri. Vedeţi şi alte soluţii?

Surse imagini:

  1. http://media.realitatea.ro/multimedia/image/201307/w728/repartizare_licee_2013__edu_ro_90245000.jpg
  2. http://www.dcnews.ro/wp-content/uploads/2012/07/bacalaureat-20121.jpg
  3. http://connectability.ca/Garage/wp-content/uploads/article_images/talking_bullying.jpg
  4. http://suceavalive.ro/wp-content/uploads/2013/05/catalog1.jpg
Bibliografie:
1. Kordi A., Baharudin R., Parenting Attitude and Style and Its Effect on Children’s School Achievements, 2010, International Journal of Psychological Studies [online], disponibil la: http://www.researchgate.net/publication/49591971_Parenting_Attitude_and_Style_and_Its_Effect_on_Childrens_School_Achievements, data accesarii 15.11.2013
2. Verial, D., Relationship Between Parenting Styles & Academic Achievement, [online], disponibil la: http://everydaylife.globalpost.com/relationship-between-parenting-styles-academic-achievement-14131.html, data accesarii 15.11.2013

Articol de: Sînziana Bălțătescu şi Alexandra Asofie

 

  1. Scoala a devenit sinonim cu plictiseala, elivii nu o mai iubesc, sunt frustrati de mici din cauza ei, profesori respecta o norma care ii limiteaza pe copii, nu se mai pune accent pe creativitate pe talent, este nevoie de muncitori, de oameni care sa nu fie educati sa fie manipulati, nimeni nu mai incearca sa schimbe ceva. Si acest sistem nu e doar la noi, SUA e una dintre tarile in care tinerii ies din facultate cu datorii pe care le vor plati pana la 35 – 40 de ani, si asta printr-un proiect prin care statul sau banciile iti ofera tie niste bani pentru studii si dupa trebuie sa-i dai inapoi. Recomand celor care vor ca urmasii lor sa devina oameni sa aleaga ceva mai bun decat sistemul nostru educational, scoala Waldorf.

  2. Recomand scoala Waldorf pentru ca mi s-a parut una dintre cele mai bune din Romania, si pe langa programa pe care o are respecta si programa impusa de Ministerul Educatiei.

Leave a Comment


NOTE - You can use these HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>