Problema mea și problemele altora

Îmi place să cred că oamenii sunt, intrinsec, pașnici și deschiși spre comunicare. Dar cred și că agresivitatea face parte din noi. Pînă acum o bucată de timp, consideram că există în adîncul sufletelor noastre o doză ancestrală de agresivitate; una care se identifică cu natura noastră animalică, lipită de noi, inutilă, poate, în condițiile în care trăim azi, dar prezentă acolo, ca o rămășiță a procesului nostru evoluționist. Un instrument care ne-a ajutat să supraviețuim în vremuri grele și pe care îl mai păstrăm încă, în virtutea inerției. Un instrument de LUPTĂ, de ATAC.

Mai de curînd, studiind, dar și trăind zi de zi, tiparele de comunicare, am realizat că, în fond, agresivitatea asta nu e așa de anacronică. Ea ne ajută încă să supraviețuim, să luptăm și să cîștigăm. Amar cîștig, dacă lupta e dusă cu propriii noștri copii… Sau cu partenerii noștri de viață…Iluzoriu cîștig.

Mă lupt cu copiii mei în fiecare zi. Nu vreau să o fac. Dar agresivitatea mea își ițește capul și sfîrșesc prin a mă lupta cu ei. Așa mă lupt eu cu copiii mei:

”Iar ai aruncat hainele pe jos! Ți-am zis de o mie de ori de nu le mai arunci pe jos! Cît de greu poate fi să ții minte să le pui pe marginea patului? Nici măcar nu îți cer să le bagi în dulap, deși un copil de vîrsta ta ar trebuie să știe să facă asta! M-am săturat de strîns haine de pe jos! Pune mîna și le strînge în clipa asta! Nu ieși din camera asta pînă nu le-ai strîns!”

Știți ce reacții primesc. Ne luptăm. Cu încrîncenare și înverșunare. Eu cîștig de fiecare dată. Încă.

Însă, pentru că îmi iubesc copiii cu fiecare bucățică de suflet și de ființă, după ce cîștig, mă duc afară, pe terasă și încep să mă gîndesc… Uite așa gîndesc eu:

”Am cîștigat lupta asta. Dar nu mă simt prea bine. Ca să fiu sinceră, nu îmi place deloc de mine în ipostazele astea. Oare am avut dreptate? Oare ce m-a deranjat de fapt? Și de ce am fost așa de agresivă?”

Am început să realizez, la un moment dat, că agresivitatea nu e o armă de atac, ci, de fapt, e una de apărare. Eu, încercînd să mă apăr de un comportament care mă face să mă simt obosită, de exemplu. Copilul meu, încercînd să se apere de: judecăți, injurii, ordine, amenințări, predici, pedepse, etichete negative. Eu, încercînd să mă apăr de reacțiile copilului meu. Și așa mai departe.

Și atunci, înțelegîndu-mi sentimentele din spatele agresivității, decid, uneori, să las instrumentul acesta de apărare deoparte. Pentru că, în fond, NU MĂ ATACĂ NIMENI.

Și atunci, nu mai iau cuvintele MELE ca să le arunc în copilul meu. Mă opresc din a-i spune că EL e vinovat, că nu e conform, că eșuează constant, că mă dezamăgește mereu, că nu a rezolvat problema, că are o problemă, că e mic și neputincios și eu știu mai bine (că doar asta îi spun cînd comunic așa cum am făcut-o mai sus, nu-i așa?). În loc de asta, îi vorbesc despre MINE: despre faptul că tocmai am terminat de făcut curat și despre faptul că sunt cam obosită; despre cum mi-ar plăcea să mă așez puțin pe canapea să mă odihnesc; despre faptul că nu mă pot odihni cum aș vrea, pentru că văd niște haine aruncate pe jos, deși eu tocmai am făcut curat. Despre MINE și despre problema MEA.

Că doar e problema MEA, nu? Și, atunci cînd EU am o problemă, e mai util să o comunic, pentru a-l face pe cel de lîngă mine să înțeleagă ce simt și să mă ajute să o rezolv. E ineficient și obositor să folosesc un întreg arsenal de cuvinte și sensuri grele ca să îl conving că, de fapt, e problema lui…

Eșuez prin a mă lupta, încă, în fiecare zi, cu copiii mei. Totuși, în fiecare zi mi se mai întîmplă și asta:

”E un castron pe canapea. Uf! Ce obosită sunt! Tocmai am terminat de spălat vasele!”.

”Mă duc eu să îl spăl, mami!”

Cuvinte cuminți și pline de dragoste, vă doresc!

PS: Despre comunicare armonioasă părinte/copil, găsiți informații prețioase, sensibile, excelent prezentate și exemplificate, aici:

1. THOMAS GORDON, ”Părintele eficient”, Editura TREI:

http://www.edituratrei.ro/product.php/Thomas_Gordon_P%C4%83rintele_eficient/2608/

2. HAIM G. GINOTT, ”Între părinte și copil. Ghid de comunicare afectuoasă”, Editura HUMANITAS

http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEntre-p%C4%83rinte-%C5%9Fi-copil-0

 

Un articol de SÎNZIANA BĂLȚĂTESCU

www.sinziana.ro

 

Leave a Comment


NOTE - You can use these HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>